În februarie, Chic Ville, conceptul de magazin home&deco 100% ambiental, lansează o colecţie specială pentru luna iubirii şi mizează pe o creştere a vânzărilor cu 15% faţă de luna precedentă, atât în valoare cât şi în volum.
“În luna dragostei ne-am dorit să încântăm clienţii cu o nouă colecţie de produse, special concepute pentru sărbătorile Valentine’s Day şi Dragobete. Astfel, fie că sunt în căutarea unui cadou unic pentru persoana iubită sau doresc să creeze o atmosferă aparte în propria locuinţă, clienţii noştri vor putea găsi în magazine o gamă variată de produse destinate acestor sărbători”, a declarat Marius Şerbănescu, Director de Achiziţii al Chic Ville.
Potrivit acestuia, colecţia de Valentine’s Day şi Dragobete va fi împărţită în două categorii de produse, una dedicată cadourilor pentru cupluri şi una menită să aducă aerul specific acestei sărbători în locuinţele îndrăgostiţilor. În ceea ce priveşte provenienţa produselor, reprezentantul companiei a subliniat că majoritatea articolelor sunt importate din ţări precum Belgia, Franţa sau Olanda.
„De regulă, femeile sunt cele care preferă să străbată magazinele home&deco în căutarea cadoului potrivit, însă luna februarie echilibrează clientela, bărbaţii fiind din ce în ce mai hotărâţi să găsească cadoul potrivit pentru jumătatea lor”, a mai afirmat Marius Şerbănescu.
În ceea ce priveşte coşul mediu de cumpărături din această lună, reprezentantul Chic Ville a subliniat faptul că valoarea acestuia se ridică la aproximativ 110 lei, clienţii care trec pragul magazinului optând deseori atât pentru un cadou şic pentru persoana iubită, cât şi pentru elemente de decor.
„Din experienţa anterioară, clienţii noştri sunt entuziaşti când vine vorba de astfel de sărbători. Prin urmare, atât în privinţa valorii cât şi al volumului de vânzări, ne aşteptăm ca luna februarie să aducă o creştere de 15% comparativ cu luna ianuarie”, a subliniat Marius Şerbănescu.
Produsele speciale pentru luna iubirii sunt disponibile atât în cadrul magazinelor Chic Ville, în zone special amenajate, cât şi pe site – www.chicville.ro, unde vizitatorii pot vedea articolele grupate în funcţie de categorii.
Imediat după luna îndrăgostiţilor, Chic Ville va pregăti clienţilor o colecţie pentru 1 şi 8 Martie. Astfel, în lanţul de magazine şi chiar online, domnii vor putea alege dintr-o serie de cadouri speciale pentru doamnele şi domnişoarele din viaţa lor.
Reţeaua de magazine de decoraţiuni interioare Chic Ville deţine în acest moment două magazine în Cluj-Napoca, iar al treilea este localizat în Bucureşti.