Brico Dépôt, primul retailer DIY care obține certificarea DEKRA „Locații de Încredere”, pentru implementarea cu succes a tuturor măsurilor de siguranță împotriva COVID-19

Brico Dépôt a obținut certificarea DEKRA pentru implementarea cu succes a tuturor măsurilor de siguranță și prevenție împotriva răspândirii virusului COVID-19, în toate magazinele sale din țară și în sediul central.

Brico Depôt

Brico Dépôt România devine, astfel, primul retailer din segmentul DIY căruia i se acordă această certificare

Standardul DEKRA “Locație de Încredere” este unul internațional și confirmă că toate spațiile în care Brico Dépôt România își desfășoară activitatea sunt sigure și de încredere, în conformitate cu directivele Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) și ale autorităților locale.

Pentru noi, protejarea clienților și a colegilor din prima linie a fost esențială încă din primul moment al declanșării pandemiei, pentru a ne asigura că aceștia se află în deplină siguranță atunci când ne calcă pragul. Această certificare este încă o dovadă a eforturilor și investițiilor constante pe care le alocăm în această direcție și confirmă că suntem un partener de încredere pentru clienții și colaboratorii noștri”, a declarat Adela Smeu, CEO Brico Dépôt România.

Verificările riguroase realizate în teren au arătat că Brico Dépôt respectă cele mai înalte standarde de igienă și siguranță și că toate măsurile de protecție luate în contextul pandemiei au fost implementate corect. Este o recunoaștere importantă care ne motivează, deoarece ne dorim să păstrăm certificarea DEKRA cel puțin pentru întreg anul”, a menționat Răzvan Cherbel, Manager Securitate în cadrul Brico Dépôt.

Standardul DEKRA “Locație de Încredere” dezvoltat în Germania are un număr mare de criterii de evaluare a siguranței spațiilor și se acordă numai în urma evaluărilor și controalelor în teren, ceea ce face ca procesul de certificare să fie complet, riguros și corect. Auditurile noastre sunt efectuate prin liste de verificare bazate pe principalele recomandări și protocoale internaționale ale Organizației Mondiale a Sănătății, dar și locale, ale agențiilor și autorităților naționale. Astfel, am luat în calcul 134 de criterii de evaluare atât în verificarea documentației puse la dispoziție de Brico Dépôt, cât și în vizite la sediul central și în toate cele 35 de magazine unde auditorii DEKRA au verificat spațiile de vânzare, spațiile destinate angajaților, cele pentru recepția mărfurilor și spațiile de depozitare”, a declarat Ionuț Muntean, Director Executiv DEKRA România.

DEKRA este un furnizor global de top pentru servicii de auditare și certificare, activând în aproximativ 70 de țări. Certificarea a fost acordată în urma unui amplu proces de audit, iar criteriile de evaluare sunt numeroase și acoperă arii precum: informarea și comunicarea despre COVID-19 și măsurile de prevenție aferente; protecția personalului; atenția specială la întreținere și echipamente (inclusiv cele de aer condiționat și alimentare cu apă); supravegherea livrărilor de bunuri și servicii cu respectarea măsurilor în vigoare.

Brico Dépôt

Brico Depôt România, parte din grupul Kingfisher, a intrat pe piața din România în 2013, după achiziția lanțului de magazine Bricostore. În urma achiziției Praktiker din 2017, Brico Depôt devine al doilea jucător de pe piața DIY din România, cu 35 de magazine și 2500 de angajați. Credem că fiecare dintre noi trebuie să aibă o casă în care să se simtă bine, iar obiectivul nostru este ca reamenajarea locuinţei să fie accesibilă tuturor. Astfel, oferim clienților noștri produsele și accesoriile de care au nevoie pentru construcția sau reamenajarea casei.

Kingfisher plc

Kingfisher este o companie internațională de îmbunătățire a locuințelor, cu aproximativ 1.380 de magazine, susținută de o echipă de 79.000 de colegi. Operăm în opt țări din Europa, sub mărcile: B&Q, Castorama, Brico Dépôt, Screwfix, TradePoint și Koçtaș. Oferim produse și servicii pentru îmbunătățirea locuințelor consumatorilor și profesioniștilor care fac cumpărături în magazinele noastre și prin intermediul canalelor noastre de comerț electronic. În Kingfisher, scopul nostru este să facem locuințele bune accesibile tuturor.

Întregul conținut al site-ului www.bricoretail.ro este proprietatea S.C. Retail FMCG Media S.R.L. și este protejat de legea dreptului de autor, neputând fi preluat, copiat parțial sau integral sau folosit pentru crearea de articole derivate, fără acordul expres scris în prealabil al proprietarului. Folosirea în alt scop decât cel personal sau non-comercial este strict interzisă.

În fiecare dimineaţă puteți primi gratuit, direct pe adresa dvs de e-mail, cele mai proaspete ştiri din sectoarele DIY, Home Improvement & Gardening.

Abonaţi-vă la newsletterul zilnic gratuit.

Publicația BricoRetail.ro reprezintă platforma ideală pentru a vă promova produsele sau serviciile. Mai multe detalii, AICI.

Depositphotos

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *