Toți angajații JYSK România vor avea liber în ziua de 24 decembrie, cu ocazia Ajunului Crăciunului, pentru a se putea pregăti pentru Crăciun și pentru a petrece mai mult timp cu familia.
Compania scandinavă dorește să îi răsplătească astfel pe cei peste 800 de angajați din România pentru efortul depus de-a lungul anului cu o zi liberă pe 24 decembrie, când toate cele 81 de magazine din țară vor fi închise.
“Într-o zi în care toate centrele comerciale sunt deschise și retailerii mari își doresc să beneficieze de febra cumpărăturilor de ultim moment, noi am decis că angajații noștri contează mai mult decât cifrele. Este important ca angajații noștri să aibă un echilibru între viața profesională și cea personală și credem că Ajunul Crăciunului este un moment pe care cu toții își doresc să îl petreacă alături de cei dragi, nu la serviciu.
În special în Retail, perioada de înaintea Crăciunului este una foarte ocupată și solicitantă. Credem că toți colegii noștri merită, după această perioadă aglomerată, o zi în plus în care să se relaxeze, să stea cu cei dragi, să facă pregătirile pentru Crăciun, să cumpere cadouri, pentru a se bucura cum se cuvine de Sărbătorile de iarnă”, a spus Alex Bratu, Country Manager JYSK România și Bulgaria.
Toate magazinele JYSK din România vor fi închise pe 24 decembrie, pentru ca angajații să petreacă Ajunul Crăciunului așa cum își doresc.
Programul magazinelor JYSK în perioada Crăciunului va fi următorul:
Luni, 23 decembrie – Program normal de funcționare
Marți, 24 decembrie – Închis
Miercuri, 25 decembrie – Închis
Joi, 26 decembrie – Magazinele se deschid la ora 12.00
Clienții care doresc să viziteze magazinele JYSK și să cumpere produse pentru casă sau cadouri o pot face până luni, 23 decembrie, inclusiv. Activitatea magazinelor JYSK va reîncepe joi, pe 26 decembrie, de la ora 12.00. Programul fiecărui magazin poate fi văzut aici: https://jysk.ro/magazinele-jysk.
Aceasta este doar una dintre acțiunile pe care JYSK le-a inițiat pentru a avea angajați mulțumiți la locul de muncă și pentru a crește gradul de satisfacție în rândul angajaților. Anul acesta, JYSK România a primit trofeul Best Employer în cadrul galei AON Best Employers, premiu acordat în urma unui chestionar intern la care au răspuns aproape 550 de angajați.
Întregul conținut al site-ului www.bricoretail.ro este proprietatea S.C. Retail FMCG Media S.R.L. și este protejat de legea dreptului de autor, neputând fi preluat, copiat parțial sau integral sau folosit pentru crearea de articole derivate, fără acordul expres scris în prealabil al proprietarului. Folosirea în alt scop decât cel personal sau non-comercial este strict interzisă.
Puteți citi cele mai proaspete știri din retailul DIY din România și din Europa Centrală și de Est, în BricoRetail.ro, cea mai importantă publicație B2B dedicată sectorului DIY și Home Improvement din România, direct sau abonându-vă la newsletterul zilnic.
You can also read the freshest news from the DIY retail from Romania and Central and Eastern Europe, in english, at BricoRetail.ro, the most important B2B publication dedicated to DIY and Home Improvement from Romania, directly or by subscribing to the daily newsletter.