Sfaturi de la AdePlast pentru alegerea și aplicarea corectă a tencuielii decorative pe fațadă

AdePlast, cel mai important producător român de materiale de construcţii, cu trei platforme industriale pe care se află opt fabrici în Oradea, Ploieşti şi Roman, oferă câteva sfaturi utile pentru alegerea și aplicarea corectă a tencuielii decorative pe fațadă.

adeplast

Din secretele meseriașilor

Tencuiala decorativă este materialul care poate transforma o casă. Astfel, indiferent de alegerile poate mai puțin inspirate în ceea ce privește arhitectura, o tencuială potrivită poate chiar salva un întreg proiect. De asemenea, în cazul renovărilor, tencuiala poate să confere casei un aer modern, actual, din ce în ce mai căutat de proprietari. Însă nu doar aspectul este important. Tencuiala protejează fațada, având o durată de viață lungă. De asemenea, vine cu o rezistență sporită la intemperii.

Cu toate acestea, aplicarea tencuielii decorative este un proces destul de complex, având o serie de restricții care țin atât de tehnică, cât și de condițiile meteo. În primul rând, suprafața trebuie să fie pregatită corespunzător, adică să fie curată, uscată și degresată. Primul pas este aplicarea amorsei, recomandarea fiind ca aceasta să fie lăsată o zi pentru a se usca, în cazul aplicării tencuielii decorative minerale Edelputz.

În cazul tencuielii decorative gata preparate se aplică un strat de grund, ideal cu aceeași culoare ca tencuiala decorativă. Un produs cu proprietăți deosebite este Grundul pentru tencuieli decorative AdePlast. Acesta este recunoscut pentru aderența ridicată, prelucrarea ușoară și uscarea rapidă. Poate fi colorat conform paletarului AdePlast Color Fashion sau se gășește gata nuanţat în gama Culorile Pământului: granit, argilă, nisip auriu, cărămidă roşie, teracotă și pământ însorit.

Alegerea și aplicarea tencuielii decorative

Alegerea tencuielii decorative este o provocare, doar în portofoliul AdePlast existând numeroase soluții gândite pentru a face față oricăror provocări. În primul rând, trebuie cunoscut că tencuiala decorativă poate fi achiziționată la sac sau la găleată. În cazul primei variante, este necesară respectarea strictă a recomandărilor producătorului și o atenție sporită pentru a obține consistența ideală pentru aplicare.

Un produs foarte căutat este AdePlast Edelputz, care are o aderență ridicată și este foarte rezistent. În cazul tencuielii decorative gata preparate, lucrurile sunt mai simple. Aceasta se aplică de obicei nediluată, doar în cazul temperaturilor mai mari fiind necesară adăugarea unei mici cantități de apă. De altfel, vremea joacă un rol deosebit de important în toată această poveste. Temperatura nu trebuie sa fie mai mica de 5-10 grade, chiar și dupa aplicare, iar asta timp de 2-3 zile.

Explicația este că, nerespectând aceste sfaturi, uscarea nu se face corespunzător, calitatea și rezistența lucrarii fiind astfel afectate. Pe de altă parte, în timpul aplicării, nu este de dorit ca temperatura să depășească 30-35 de grade și nici ca umiditatea din aer să fie prea mare. Toate aceste informații sunt cunoscute de meșteri, dar aceștia ar trebui să verifice cu atenție și recomandările producătorilor. Deși aici pot exista diferențe, în ceea ce privește procesul de aplicare a tencuielii lucrurile sunt neschimbate indiferent de produs.

Aplicarea într-un singur strat

Tencuiala decorativă se aplică într-un singur strat, subțire, cu o gletieră de oțel.  După ce s-a întins tencuiala pe o suprafață de câțiva metri pătrați, cu aceeași gletieră se strânge surplusul de material și se nivelează stratul. Utima etapă din procesul de aplicare a tencuielii decorative este modelarea sau structurarea.

Aceasta se realizează cu ajutorul unei gletiere de material plastic. În funcție de preferințe, se poate alege un model rotund sau drept, de diverse granulații. O tencuială decorativă foarte căutată este Aeria Plast cu Porus X. Aceasta este rezistentă la intemperii, la zgâriere sau lovire și acoperă perfect imperfecţiunile suprafeţei. Nu în ultimul rând, culorile au o rezistență deosebită  în timp.

AdePlast

AdePlast este cel mai important producător român de materiale de construcţii, cu trei platforme industriale pe care se află opt fabrici în Oradea, Ploieşti şi Roman.


Întregul conținut al site-ului www.bricoretail.ro este proprietatea S.C. Retail FMCG Media S.R.L. și este protejat de legea dreptului de autor, neputând fi preluat, copiat parțial sau integral sau folosit pentru crearea de articole derivate, fără acordul expres scris în prealabil al proprietarului. Folosirea în alt scop decât cel personal sau non-comercial este strict interzisă.

De două ori pe săptămână puteți primi gratuit, direct pe adresa dvs de e-mail, cele mai proaspete ştiri din sectoarele DIY, Home Improvement & Gardening.

Abonaţi-vă la newsletter aici: www.bricoretail.ro/newsletter

Publicația BricoRetail.ro reprezintă platforma ideală pentru a vă promova produsele sau serviciile. Mai multe detalii, AICI.

Depositphotos

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *