Piața de Gardening din România nu va continua să se dezvolte ca o piață oportunistă, ci ca o piață durabilă

Piața de Gardening s-a bucurat în ultimul an de o nouă revigorare, după mulți ani de stagnare a creșterii, devenind una dintre cele mai prolifice piețe în contextul post pandemie. Succesul pe care îl înregistrează se datorează schimbărilor considerabile în comportamentul consumatorilor, mai precis a apariției de noi obiceiuri de consum, dar și așteptări din partea acestora. Ultimul an a fost unul plin de provocări, în care ne-am reîntors la lucrurile și valorile de bază, acordând mai multă atenție familiei și universului casnic, iar locuința și grădina au devenit mai importante ca niciodată.

Pandemia, cu restricțiile legate de libertatea de mișcare și telemunca, i-a reconectat pe oameni cu natura.

GardeningÎn ultimul an, casa a devenit birou, școală, spațiu de joacă, dar și zonă de relaxare, astfel că, pentru a-și face șederea mai confortabilă, mulți dintre români, în special cei din mediul urban, au investit în reamenajarea locuinței și spațiilor exterioare.

Însă segmentul de Gardening nu va continua să se dezvolte ca o piață oportunistă, ci ca o piață durabilă. „Noul grădinar” se bucură mai mult ca oricând de activitățile sale în aer liber, dar are și noi așteptări din punct de vedere achiziții produse de gardening.

Inclusiv la nivel global, piața de profil s-a dezvoltat în mare parte în două direcții principale: cultivarea plantelor și relaxarea în aer liber.

Acestea sunt câteva dintre concluziile analizei pieței locale de Gardening (inclusiv mobilier de grădină), realizată de publicația BricoRetail.ro, în colaborare cu unii dintre cei mai importanți retaileri DIY, Home Improvement & Gardening (fizici și online) din România: LEROY MERLIN, Brico Dépôt, JYSK, eMAG, vivre, Homelux și Mobexpert, dar chiar și retaileri alimentari, care au în portofoliu categoria de Gardening, precum Selgros, cora, Carrefour sau Auchan având drept context modificarea comportamentului consumatorului din această categorie în perioada de la debutul pandemiei și până azi.

Analiza pieței de Gardening din România a apărut pentru prima dată în OrDeLi, publicația trimestrială pentru Organizare – Design – Living, realizată după standardele printului quality și distribuită în mediul online către un public de peste 100.000 de persoane. 

🟢 Cum caracterizați piața de Gardening în ultimul an, mai exact în perioada de la debutul pandemiei și până acum?

LEROY MERLIN România

Piața de Gardening este una dintre cele mai prolifice piețe în contextul post pandemie. Succesul pe care îl înregistrează se datorează schimbărilor considerabile în comportamentul consumatorilor, mai precis a apariției de noi obiceiuri de consum și așteptări din partea acestora.

Totodată, în ultimul an, românii au avut ocazia să petreacă mai mult timp în spațiul lor outdoor, pe terasă sau în grădina proprie.

Brico Dépôt România

Ultimul an a fost unul plin de provocări, în care ne-am reîntors la lucrurile și valorile de bază, acordând mai multă atenție familiei și universului casnic, iar locuința și grădina au devenit mai importante ca niciodată. Astfel, am început sa alocăm mai mult timp și bugete mai mari pentru amenajarea casei și a grădinii.

De asemenea, am cumpărat echipamente potrivite și, cu ele, am început să bricolăm și să creăm spații așa cum am avut nevoie, pe care apoi le-am amenajat cu mobilier, plante, gazon, dar și diferite unelte pentru întreținerea gazonului sau cultivarea terenului, de exemplu.

Faptul că această criză generată de pandemie s-a desfășurat și în mijlocul verii a permis consumatorului să investească și să dezvolte așa-numita „a cincea cameră”. Practic, acesta și-a transformat grădina într-o nouă destinație pentru relaxare, socializare, gătit sau chiar pentru lucrat.

JYSK România

Vânzările au crescut și la categoria produselor Gardening, și la celelalte categorii de produse. În ceea ce privește grădina, avem un sortiment excelent, cu multe articole deosebite, care nu se găsesc altundeva în piață.

Ne-am axat mult pe partea de seturi de terasă, unde am dezvoltat mult gama de produse în ultimii 3 ani. Am pornit de la trei-patru seturi și acum am ajuns la o varietate de peste 30 de produse.

Clienții au renunțat la produsele ieftine de camping și cumpără din ce în ce mai mult articole mai premium, care să pună în valoare terasele și să creeze o atmosfera de relaxare și confort în grădină.

Gardening

Homelux

De la debutul pandemiei până în prezent, Homelux a cunoscut o creștere de 80% față de anul trecut pe segmentul de terasă și grădină. În contextul nou creat, lumea a petrecut mult mai mult timp acasă decât de obicei și a simțit nevoia să se înconjoare de confort la tot pasul. Grădina și terasa au ajuns în centrul atenției, ceea ce a dus la creșteri semnificative ale vânzărilor pe acest segment, comparativ cu anii trecuți.

Un interes crescut s-a manifestat și către amenajarea balconului, astfel că la Homelux am dezvoltat segmentul de mic mobilier pentru balcon: măsuțe pliabile, ce pot fi montate de balustradă balconului, scaune pliabile, scaune stivuibile. Cu alte cuvinte, soluții smart, potrivite și pentru balcoane mici, căci aici intervine adevărata provocare când vorbim de amenajarea balconului.

Vivre

La Vivre, în perioada martie – septembrie 2020, când oamenii se pregătesc și își amenajează grădinile și terasele pentru sezonul cald, a existat o creștere de 50% pe acest segment, comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent.

eMAG

În ultimul an, casa a devenit birou, școală, spațiu de joacă, dar și zonă de relaxare, astfel că, pentru a-și face șederea mai confortabilă, mulți dintre români, în special cei din mediul urban, au investit în reamenajarea locuinței și spațiilor exterioare.

Mobexpert

Produsele pentru terasă și grădină au primit mai multă atenție ca niciodată, atât din partea consumatorilor, dar și a retailerilor. În rândul clienților Mobexpert, această categorie de produse a fost în topul categoriilor preferate în ultimul an.

În 2020, Mobexpert a realizat un studiu asupra preferințelor consumatorilor săi, în perioada izolării (martie-mai) și cea post izolare (mai-august), comparativ au aceeași perioadă din 2019. A reieșit că terasa și balconul s-au numărat printre cele mai căutate idei de amenajare. Pe parcursul izolării, căutările pentru amenajarea terasei, crescuseră cu 53% față de 2019, în timp ce interesul pentru amenajarea balconului cu 51%. În tot acel timp, produsele destinate amenajării terasei și grădinii au fost printre cele mai populare, cu o creștere de 125% comparativ cu 2019. În continuare acestea se află în topul produselor de interes, în special pe perioada verii, mai exact din aprilie până în august inclusiv.

Selgros Cash & Carry

O parte dintre români s-au relocat, au descoperit sau redescoperit grădinăritul, iar cei care locuiesc în apartamente s-au orientat spre amenajarea unui colț verde. În consecință, din punct de vedere al retailului, am văzut o creștere a segmentului de Home Gardening, cu focus pe amenajarea de grădini, mai mari sau mai mici, de balcon, și cultivarea propriilor legume sau plante aromatice. Clienții Selgros s-au orientat preponderent către semințe bio și accesorii pentru grădinărit și grădină. De asemenea, am observat o creștere a investițiilor, și, implicit, a cererii pentru obiecte decorative.

cora România

Pandemia, cu restricțiile legate de libertatea de mișcare și telemunca, i-a reconectat pe oameni cu natura astfel încât în ultimul an cora  a observat un interes sporit pentru oferta pentru amenajarea grădinii, indiferent de tipul de locuință deținut de clienți. Segmentele de gardening și amenajarea locuinței erau printre direcțiile pe care cora voia să le crească prin diversificarea gamei de produse, așa că timing-ul a fost unul foarte bun.

cora a creat, astfel, în hipermarketuri adevărate oaze verzi, unde clienții pot găsi o mare varietate de plante și flori, precum și accesoriile necesare pentru îngrijirea grădinii și elemente de mobilier outdoor.

Aflate pe un trend ușor descendent anul trecut au fost categorii specifice activităților outdoor – camping, plajă – dar sunt deja semnale că se vor revigora anul acesta, odată cu relaxarea restricțiilor și venirea verii.

Auchan

Ținând cont de faptul că în prezent consumatorii mizează pe o alimentație mai sănătoasă și pe produsele românești, pe care le consideră din start mai naturale și mai sănătoase, nu este de mirare faptul că printre cele mai vândute produse din segmentul de gardening regăsim articole precum arpagicul și pomii fructiferi. Acest lucru demonstrează faptul că românii își îndreaptă atenția spre dezvoltarea propriilor mici culturi de fructe sau legume, dorind să se asigure de trasabilitatea produsului de la sămânță până în farfurie.

Carrefour

În acest an pandemic, am experimentat o perioadă cu rezultate foarte bune pe segmentul de Gardening, înregistrând creșteri semnificative în vânzări și un interes sporit al consumatorilor pentru categoriile de amenajare grădină și mobilier.

🟢 Ce s-a schimbat în comportamentul consumatorului legat de categoria Gardening?

Potrivit LEROY MERLIN, urmărim, practic, două tendințe majore: grădinarul bio sau grădinarul urban. Pentru ambii, spațiul în aer liber sau grădină devin o sursă de relaxare și socializare, într-un moment în care restricțiile limitează accesul la alte destinații.

„Noul grădinar” se bucură mai mult ca oricând de activitățile sale în aer liber, dar are și noi așteptări: preferă să folosească biofertilizanți, îi place să aibă o grădină de legume sau fructe pe care să o planteze și să o întrețină singur, își dorește să diminueze consumul de apă și investește în mica lui grădină cu noi plante decorative.

În acest sens, LEROY MERLIN a dezvoltat soluții pentru un consum redus de apă, îngrășăminte organice și a alcătuit o ofertă diversă de plante, legume și fructe. De asemenea, retailerul a dezvoltat un substrat organic sub marcă privată pentru ca clienții să poată folosi un substrat de origine bio pentru plantele lor.

Pe de altă parte, comportamentul consumatorului urban a evoluat și în direcția unui spațiu relaxant în aer liber. Clienții LEROY MERLIN se pot bucura de piese de mobilier outdoor în tendințe și accesibile.

Gardening

În comportamentul clienților Brico Dépôt România s-a remarcat o preferință pentru plante – mai precis cele de calitate, de dimensiuni mai mari, plante exotice, decorative prin flori sau frunze sau plante benefice pentru sănătate, care îmbunătățesc calitatea aerului din locuință.

Totodată, clienții Brico Dépôt România au început să investească în mobilier, echipamente și unelte de calitate, ergonomice, care să le ușureze lucrul în grădină și să îl facă mai plăcut.

Dacă facem o comparație cu anul 2019, JYSK România a dublat vânzările pentru seturile de terasă, iar umbrelele de soare și pavilioanele au avut o evoluție spectaculoasă. O cerere deosebit de mare JYSK a înregistrat-o la trambuline, produse foarte căutate.

Din dorința creării unui loc de relaxare în aer liber, Homelux afirmă că bugetul alocat mobilierului de exterior a fost mărit. Ba, mai mult, interesul consumatorului pentru mobilierul de terasă și grădină s-a manifestat și în extra-sezon, astfel că retailerul a avut solicitări pentru astfel de produse tot timpul anului, indiferent de anotimp.

Dacă în 2019 clienții cumpărau de la Vivre preponderent obiecte de decor și ustensile de grădină, începând cu 2020 s-a observat o tranziție accelerată către achiziții de piese de mobilier de grădină.

În 2019, cele mai vândute 3 produse ale retailerului online Vivre au fost mănușile de grădinărit, ghivece și suporturi suspendabile, în timp ce în 2020 primul loc a fost ocupat de un scaun suspendabil pentru exterior, urmat de un suport pentru ghivece, dar și alte tipuri de ghivece.

Gardening

Principala schimbare în categoria Gardening, în viziunea eMAG, a fost generată de faptul că mulți oameni au încercat să facă singuri mici lucrări de reamenajare, astfel că primul pas a fost să cumpere instrumentele necesare. Ei au observat un interes crescut pentru produse precum scări, rafturi, truse, clești, chei, aspersoare, ciocane, combinezoane, șurubelnițe sau rulete.

Adiacent, clienții eMAG au fost interesați de produse prietenoase cu mediul, astfel că pe parcursul anului 2020 au cumpărat peste 30.000 de lămpi cu alimentare solară, ideale pentru grădini sau terase.

Un element interesant de zonalitate: aproape trei sferturi dintre comenzile plasate pe eMAG au fost livrate la oraș, iar cele mai multe produse pentru casă și grădină au ajuns la:

  • București
  • Cluj-Napoca
  • Iași
  • Timișoara
  • Constanța

GardeningÎn 2020, clienții Mobexpert au preferat să comande mai mult online, comparativ cu 2019 când veneau în magazine pentru a vedea produsele. În același timp, au fost dispuși să aloce un buget mai mare pentru (re)amenajare.

Un studiu realizat de Mobexpert a arătat ca în perioada mai – august 2020, atat în mediul online, cat si în magazine, clienții au scos din buzunar cu 20% mai mult decat în 2019, iar pentru mulți, o parte din acest buget s-a dus pe produse pentru amenajarea propriului colț în aer liber.

Dacă până atunci tindeau să se orienteze către produse cu buget economic, în perioada pandemiei, clienții Mobexpert au ales să investească în produse de calitate superioară pentru a se bucura mai mult timp de ele. Și observăm că această preferință se păstrează.

Legat de creșterea interesului pentru grădinărit și cultivarea de plante bio, Selgros a observat din partea consumatorilor un interes sporit pentru zona decorativă – mai multă atenție la detalii și aspect, având în vedere timpul mai lung petrecut în grădină.

Clientul cora are pe agendă în primul rând cumpărături care țin de alimentație, dar în ultimul an lista de shopping s-a extins, printre produsele cele mai căutate fiind plantele, ustensilele pentru grătar și mobilierul de grădină, pentru că retailerul s-a adaptat și a diversificat sortimentul din această categorie de produse.

Clienții sunt interesați, în cazul cora, de articole mai costisitoare precum șezlonguri, mobilier de grădină, accesorii pentru BBQ. Alte decorațiuni, precum florile și tot ce ține de amenajarea decorativă se cumpără spontan.

Pe măsură ce românii au început să petreacă mai mult timp acasă, a intervenit inevitabil și o atenție sporită acordată grădinii sau balconului, potrivit Auchan. În plus, românii își îndreaptă atenția spre dezvoltarea propriilor mici culturi de fructe sau legume, dorind să se asigure de trasabilitatea produsului de la sămânță până în farfurie.

Carrefour a înregistrat o creștere a vânzărilor pe segmentele: mobilier de relaxare, mobilier de grădină, grătare, pavilioane, decorațiuni de grădină și lămpi solare. Ultimul an s-a remarcat, de asemenea, printr-o creștere a interesului consumatorilor pentru articolele de camping / trekking / picnic, în speță tot ce este corelat cu petrecerea timpului liber în natură, excursiile cu rulota sau autorulota sau chiar mersul cu cortul.

🟢 Cererea în creștere a adus la mărirea gamei existente din categoria Gardening ?

Creșterea nu se datorează doar unei majorări a consumului de către clienții existenți, ci și atragerii de noi consumatori. LEROY MERLIN a câștigat un număr considerabil de clienți noi care s-au bucurat de noi activități outdoor și care au investit în spațiile de grădină.

Această tendință de anul trecut va fi menținută și în 2021, potrivit LEROY MERLIN, care estimează că noua direcție se va păstra și în următorii ani ca urmare a schimbării comportamentului consumatorilor. Segmentul de Gardening nu va continua să se dezvolte ca o piață oportunistă, ci ca o piață durabilă.

Brico Dépôt România a reușit să extindă gama de produse cu sute de articole noi, multe încorporând inovația Kingfisher, precum

– unelte de grădină Magnusson cu garanție pe viață

– gama de mașini de tuns iarba Mc Allister cu un sistem de pliere pentru a restrânge spațiul de depozitare și caracteristici tehnice care se diferențiază pe piață

– mobilier de grădină Good Home cu un design exclusiv, produs pentru România, Marea Britanie, Franța sau Polonia

– o gamă de plante de interior potrivite pentru purificarea aerului din locuință, plante decorative și totodată rezistente cu un minimum de întreținere.

GardeningPentru JYSK România, în ultimii ani, magazinul online a avut o creștere constantă în vânzări, mai ales de la începutul pandemiei mulți clienți au ales să își facă cumpărăturile online. Avantajul în zona de online este că retailerul nu este restrictionat la suprafața de expunere, așa că a dezvoltat un sortiment mult mai mare disponibil doar online.

Un alt avantaj, tot legat de online, este că, de câteva luni, JYSK a introdus serviciul de livrare în magazinele fizice, fără costuri de livrare pentru comenzile plasate online. În acest fel clienții pot beneficia de un sortiment mult mai mare și au avantajul de a primi produsele față costuri de transport, dacă aleg livrarea într-un magazin JYSK din apropiere.

Noul context a determinat retailerul Homelux să extindă gama de produse pentru terasă și grădină. Acum, la HOMELUX există mobilier pentru toate bugetele, de la produse foarte accesibile până la mobilier exclusivist, cum este cel din aluminiu șlefuit. De altfel, Homelux este recunoscut pe piață autohtonă pentru acest tip de mobilier, aflat exclusiv în portofoliul retailerului.

Succesul mobilierului din aluminiu șlefuit de la Homelux se datorează mai multor factori: raport excelent calitate-preț, rezistență îndelungată, nu necesită depozitare pe timpul iernii, nu se decojeste. Cu alte cuvinte, reprezintă cea mai bună decizie pe care un cumpărător o poate lua pentru grădina sau terasă lui.

Odată cu creșterea cererii, Vivre a extins și oferta. Pe platformele Vivre sunt disponibile în prezent peste 40 de mii de produse pentru grădină (ustensile, articole de decor și mobilier). Dintre acestea, peste 10 mii de produse sunt listate în marketplace.

Obiectivul eMAG este să dezvolte constant gama de produse și servicii oferite, astfel că investesc resurse în dezvoltarea gamei de produse și au început lucrările pentru construcția unui nou depozit, care le va permite să livreze rapid o gamă mai largă de produse, atât din oferta eMAG, cât și a sellerilor din eMAG Marketplace.

Mai mult, anul trecut clienții eMAG au ales peste 98.000 de produse din gama home and deco realizate de producătorii români înscriși în programul Deschide România.

În fiecare an Mobexpert aduce produse noi, extinzând permanent gama de produse pentru a satisface nevoi cât mai diverse. Dar, în același timp, retailerul și-a concentrat atenția și pentru a oferi servicii de calitate. Așa că, această creștere a cererii a dus mai degrabă la apariția livrării rapide în 24 – 48h, ceea ce s-a extins la nivelul mai multor produse.

Suprafața dedicată categoriei de produse de Gardening în magazinele Selgros a rămas aceeași, dar am acționat pentru a veni în întâmpinarea noilor tendințe și nevoi. Având în vedere orientarea către obiectele decorative de calitate superioară, spațiul alocat sortimentului decorativ a crescut odată cu oferta.

Citește primul număr din OrDeLi, apărut pe 15 iunie 2021: www.ordeli.ro

Unul dintre pilonii de dezvoltare a sortimentului în hipermarketurile cora se referea la categoriile home și grădinărit, iar în acest sens pandemia a accelerat planurile retailerul. Zona dedicată grădinăritului este prezentă permanent în magazinele cora, iar în timpul sezonului primete un spațiu special, în zona dedicată articolelor sezoniere, unde se expun toate articolele din această categorie, iar în același timp spațiul oferă clienților și idei de amenajare.

Gama de produse de grădinărit de la Auchan nu a fost extinsă în ultimul an, sortimentul fiind în prezent unul destul de complex și variat, care include articole de decor, de întreținere a grădinii, unelte de grădinărit, instrumente pentru irigare, plante, pomi, dar și mobilier pentru grădină. Gama este compusă în proporție de 15% de produse marcă proprie (GardenStar). Acestea sunt disponibile atât în magazinele fizice, cât și online în shop-ul și aplicația Auchan.

Carrefour confirmă extinderea gamei de produse în ultimul an, pe segmentele menționate mai sus. Retailerul a adus în magazine modele și culori noi pentru o mai mare diversitate a gamei, cât și cantități mai mari din articolele ce înregistraseră creșteri în anul 2020.

🟢 Cele mai bine vândute articole de Gardening

Topul vânzărilor pentru LEROY MERLIN reflectă direcțiile de consum și noile preferințe ale clienților din categoria produselor de Gardening. Retailerul a observat creșteri în vânzările substraturilor, plantelor, sistemelor de irigații ca un efect al dezvoltării segmentului de cultivare. De asemenea, retailerul dezvoltă volume mari și în ceea ce privește mobilerul de grădină, fie produse pentru balcon sau pentru terase de dimensiuni medii.

Potrivit lui Frédéric Lamy – CEO Leroy Merlin Romania, la nivel global, piața s-a dezvoltat în mare parte în două direcții principale: cultivarea plantelor și relaxarea în aer liber.

Pe de altă parte, LEROY MERLIN estimează că volumele viitoare vor fi orientate mai mult către noile tendințe și nevoi: gătit și mâncat în aer liber, seturi de mobilier de dimensiuni medii, protecție solară și iluminat solar, dar și instrumente motorizare pentru diverse hobby-uri.

În ultima perioadă, grădina și terasa au devenit spațiile predilecte de recreere pentru întreaga familie, pentru a socializa cu prietenii sau unde cei mici se pot juca în aer liber. Astfel, pe acest segment s-au remarcat în vânzările Brico Dépôt România în special următoarele produse:

– balansoare

– mașină de tuns iarba

– mobilier pentru grădină

– plante verzi și substrat de plantare

– în plus, se remarcă deja o cerere în creștere pentru piscine și trambuline, încă de la începutul lunii iunie.

În topul vânzărilor JYSK România din categorie se află seturile de terasă ULLEHUSE și MORA, scaunele de grădină precum LARVIK sau UBBERUP. Din punct de vedere cantitativ, cele mai apreciate produse sunt lămpile solare, precum JORDUGLE sau SOLSORT, și pernele de grădină BAVNEBJERG. 

În ultimul timp, Homelux a remarcat un apetit crescut pentru seturile formate din canapea cu fotolii sau masă și scaune. La fel de solicitate sunt și balansoarele, pavilioanele, măsuțele și scaunele pliabile pentru spații mici. Nici accesoriile nu au fost neglijate, astfel că vânzările de ghivece, jardiniere și ustensile de grădinărit au luat un avănt considerabil la Homelux.

Din martie 2020, când Vivre a început să înregistreze o creștere accelerată pentru segmentul de grădină și până în prezent, top 5 cele mai vândute articole au fost:

– două scaune suspendabile pentru exterior, în nuanțe de maro și alb

– două ansambluri suport pentru ghivece, în formă dreptunghiulară și triunghiulară

– un suport de perete pentru ghiveci.

Cele mai comandate produse pentru grădină plasate pe magazinul online eMAG au fost:

1.       Pisicinele

2.       Mobilierul de grădină

3.       Șezlonguri și balansoare

4.        Motocultoare

5.       Aparate de spălat cu presiune

6.       Mașini de tuns iarba

Seturile de masa cu scaune și cele de canapea cu masă pentru terasă și grădină au fost în topul preferințelor clienților Mobexpert. Acestea au fost urmate de leagăne, șezlonguri, grătare, canapele, fotolii și scaune pentru exterior.

Topul vânzărilor Selgros în funcție de volume au fost reprezentate de diverse sortimente de pământ, semințe, lămpi solare, ghivece și accesorii de stropit.

Pentru cora, de la începutul acestui an și până în prezent, în topul 3 din 5 articole sunt florile – celebra orhidee, în mai multe variante – cu 1 tija, 2 tije sau albastră.

În ceea ce privește florile, cora dezvoltă gama în permanență: se fac livrări săptămânale de flori proaspete pe care clienții le găsesc în zona dedicată, iar în acest sezon clienții au putut găsi la cora și plante de exterior, plante aromatice, plante pentru balcoane. Această gama se va dezvolta în direcția plantelor verzi de dimensiuni medii și mari , iar în curând, cora va introduce si o gamă de terarii gata făcute, dar și accesoriile necesare pentru crearea unui terariu acasă.

În topul cora se află și articolele pentru îngrijirea florilor, a plantelor pentru balcon, precum și ghivecele, jardienierele a căror vânzare a crescut anul trecut, și cărbunele pentru grătar.

Printre articolele de Gardening care au înregistrat cele mai multe vânzări la Auchan se numără și pământul universal, thuja și butașii, ceea ce arată și un apetit pentru înfrumusețarea teraselor ori a grădinilor.

În categoria Gardening, clienții Carrefour au preferat, cu precădere: balansoarele, scaunele și leagănele suspendate, hamacele, mobilierul de balcon și mobilierul de terasă.

🟢 Proiecte speciale pe Gardening

Pentru a răspunde interesului mare pentru categoria Gardening, eMAG a venit în sprijinul clienților cu eMAG Deco Story, un concept inspirațional de prezentare și vânzare a produselor de casă și grădină într-un mod organizat în jurul funcționalității camerelor sau a grădinii, oferind sugestii de amenajare.

„Am construit această secțiune pentru a transmite o percepție cât mai reală asupra volumetriei produsului și încadrării lui în spațiul propriu: dormitor, living, grădină sau bucătărie. Cu alte cuvinte, oferim clienților nu doar un produs, ci o sugestie de amenajare sau funcționalitate a produsului suplinind nevoia de a vedea produsele fizic într-un spațiu familiar. Noua funcționalitate este echivalentul zonelor expo din showroom-urile de mobilă sau din magazinele DIY,” au completat reprezentanții eMAG.

BIO Companii

LEROY MERLIN România

LEROY MERLIN este liderul european al pieței de bricolaj, cu o istorie de peste 90 de ani ca retailer specializat pe construcții, decorațiuni și grădinărit. Companie inovatoare din cadrul grupului francez ADEO, LEROY MERLIN deține 800 de magazine în 15 țări din Europa, Asia, Africa și America de Sud. Peste 115.000 de colegi fac parte din familia LEROY MERLIN. Aflată într-un progres constant, compania ADEO a devenit cea mai mare companie franceză de pe piața internațională. În prezent, companiile grupului ADEO sunt recunoscute peste tot în lume prin numeroasele premii “Great Place to Work Institute”.

În România funcționează 19 magazine LEROY MERLIN, cu peste 2.500 de angajați în 14 orașe: București, Cluj-Napoca, Craiova, Ploiești, Brașov, Constanța, Sibiu, Suceava, Târgu Mureș, Bacău, Iași, Timișoara, Oradea și Târgoviște.

Brico Dépôt România

Brico Depôt România, parte din grupul britanic Kingfisher, a intrat pe piața din România în 2013, după achiziția lanțului de magazine Bricostore. În urma achiziției Praktiker din 2017, Brico Depôt devine al doilea jucator de pe piața DIY din România din punct de vedere număr de magazine, cu 35 de unități la nivel național și 2.500 de angajați.

JYSK România

JYSK este unul dintre cei mai importanți retaileri de mobilă și decorațiuni interioare din Europa. Grupul danez desfășoară operațiuni în peste 51 de țări și numără un total peste 26.500 de angajați și peste 3000 de magazine.

YSK a intrat pe piața din România în 2007, odată cu inaugurarea primului magazin la Oradea. Rețeaua numără în prezent 100 de magazine în România. Compania JYSK este deținută de familia fondatorului ei, omul de afaceri danez Lars Larsen, care are în portofoliu și alte companii, cu o cifră de afaceri anuală de 4,8 miliarde de euro. Cifra de afaceri JYSK este de 4,1 miliarde euro.

Homelux

Homelux, retailerul de mobilier și decorațiuni, este o companie în plină expansiune, ce integrează soluții de design unic, modern sau clasic, prin produse de o calitate deosebită pentru toate bugetele. Compania are în momentul de față 3 magazine fizice în DN1 Value Centre București (fostul centru comercial Prisma), Ploiești (DN 1, Ploiesti-Brasov, km 6) și Focșani (Strada Aleea Parc nr. 2 Focşani, jud. Vrancea), dar și magazinul online www.homelux.ro.

Vivre

Vivre este principalul e-commerce din industria home & deco din CEE, fondat în 2012 de antreprenori români, cu vânzări în 9 țări din centrul și estul Europei: România, Bulgaria, Ungaria, Slovacia, Slovenia, Cehia, Croația, Polonia și Grecia. Pe site-urile și aplicațiile mobile Vivre sunt disponibile peste 550.000 de piese de mobilier, decorațiuni, textile și accesorii, colectate de la furnizori din întreaga lume. Vivre oferă zilnic mii de produse noi pentru cei care vor să devină proprii designeri. Promisiunea pe care compania o respectă încă de la lansare este aceea de a pune la dispoziția clienților o destinație online unde pot găsi mobilă și accesorii potrivite personalității lor.

eMAG

Companie românească fondată în 2001, este un pionier al comerțului electronic din România și a devenit un lider regional, exportând modelul local cu succes în Bulgaria și Ungaria. De 20 de ani, compania investește constant în servicii bazate pe tehnologii dezvoltate în România, care ajută clienții să economisească timp și bani. Cu o gamă de produse în continuă creștere atât prin oferta proprie, cât și prin partenerii din Marketplace, compania  este locul unde oricine poate căuta și comanda orice, de oriunde. Grupul eMAG a anunțat venituri de 8,93 miliarde de lei în 2020, dintre care veniturile eMAG în România au reprezentat 5,42 miliarde de lei.

Mobexpert

Mobexpert este cel mai mare producător și retailer de mobilă din România. Grupul Mobexpert a fost înființat în 1993 și este o companie 100% românească, deținută de anteprenorul Dan Șucu. Astăzi, este liderul pieței românești de mobilier și decorațiuni, prin cele două mărci ale sale: Mobexpert – hipermagazine și magazine de mobilier pentru casă și decorațiuni, și Mobexpert Office – mobilier pentru birou și colectivități.

Rețeaua Mobexpert numără, în prezent, peste 30 de hipermagazine și magazine. În România, rețeaua cuprinde hipermagazine în București, Brașov, Suceava, Pitești, Sibiu, Iași, Oradea și Constanța și alte peste 20 de magazine de mai mici dimensiuni. Grupul Mobexpert are 2.400 de angajați și o cifră de afaceri anuală de 200 milioane euro. Grupul Mobexpert deține, de asemenea, 8 fabrici de mobilă care produc pentru piața românească și pentru export. Grupul Mobexpert include 5 magazine dedicate ofertelor speciale: Mobexpert Outlet, situate în București, Suceava și Constanța.

Selgros

Prezentă pe piața locală de 20 de ani, compania Selgros Cash & Carry România este unul dintre cei mai importanți jucători de pe piața de retail din România, cu o rețea națională formată din 23 de magazine și o platformă logistică. Misiunea Selgros este de a oferi, zilnic, o gamă variată de produse, garanția prospețimii și a profesionalismului, la prețul corect. Prezentă de 20 de ani pe piața locală, compania are 4.500 de angajați la nivel național, fiind printre cei mai importanți angajatori din domeniu.

Selgros Cash & Carry este o companie care face parte din grupul Transgourmet, controlat în întregime de Coop Elveția, care deține în prezent 91 de magazine (43 în Germania, 23 în România, 17 în Polonia și 11 în Rusia).

cora

cora România, parte a grupului Louis Delhaize, este unul dintre cele mai dinamice branduri de retail. Prezent pe piața românească din 2003, brandul operează în prezent 10 hipermarketuri în București și în marile orașe, magazinele cora Urban și platforma de e-commerce cora.ro, pe care sunt listate peste 40.000 de produse.

În 2013, prin intermediul platformei cora.ro, este lansat serviciul de livrare la domiciliu, cora devenind primul mare lanț comercial cu livrare tip drive din România. Începând cu 2020 serviciul coraExpress extinde accesul la cumpărături online, prin comenzi din aplicațiile Glovo și Food Panda, cu livrare în mai puțin de 60 de minute. În luna ianuarie 2021, retailerul a lansat cora Pro, un serviciu dedicat companiilor care include numeroase avantaje și beneficii.

Auchan

Auchan România are în portofoliu 33 de hipermarketuri Auchan, o rețea de 62 de magazine de proximitate MyAuchan, dintre care 53 în stațiile Petrom, și 5 supermarketuri Auchan. Cu peste 280.000 m2 suprafaţa netă de vânzare, o cifră de afaceri cu taxe de peste 1,2 miliarde de Euro, Auchan propune celor circa 5 milioane de locuitori din orașele în care sunt prezente magazinele sale un comerţ modern, de calitate, cu cele mai largi game de produse şi un concept de discount responsabil, cu toate preţurile mici, permanent.

Carrefour

Carrefour România oferă clienților săi un univers de posibilități de a face cumpărături în siguranță: direct în cele peste 360 de magazine din țară, unde, cu aplicația Carrefour și casele de marcat Self Service, sesiunea de shopping devine rapidă și ușoară sau prin serviciile de online shopping cu livrare acasă sau Click & Collect: www.carrefour.ro și platforma BRINGO, disponibilă gratuit în Google Play și App Store și cu o rețea prezentă în 38 de localități.

Citește primul număr din OrDeLi, apărut pe 15 iunie 2021: www.ordeli.ro.

Întregul conținut al site-ului www.bricoretail.ro este proprietatea S.C. Retail FMCG Media S.R.L. și este protejat de legea dreptului de autor, neputând fi preluat, copiat parțial sau integral sau folosit pentru crearea de articole derivate, fără acordul expres scris în prealabil al proprietarului. Folosirea în alt scop decât cel personal sau non-comercial este strict interzisă.

Fii primul care află cele mai proaspete ştiri din sectoarele DIY, Home Improvement & Gardening, știri pe care le vei putea primi gratuit, direct pe adresa ta de e-mail,

Abonează-te la newsletterul zilnic gratuit.

Publicația BricoRetail.ro reprezintă platforma ideală pentru a vă promova produsele sau serviciile. Mai multe detalii, AICI.

Ți-a plăcut acest articol? Recomandă-l și altora:
Vrei să primeşti noutăţile din brico-retail în fiecare dimineaţă pe email?
Alătură-te celor 1,230 cititori fideli!

Te afli aici: Prima pagină: » Analize » Piața de Gardening din România nu va continua să se dezvolte ca o piață oportunistă, ci ca o piață durabilă

Spune-ți părerea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.