Analiza pieței de bricolaj din România în 2013

Publicăm prima analiză a pieţei de bricolaj din România, pentru anul 2013, cu ajutorul IBC Focus, companie specializată în monitorizarea şi studierea pieţei de construcţii din România.

Centrele comerciale/ magazinele de bricolaj inaugurate în 2013

Anul 2013 a fost un an cu 7 inaugurări pe piaţa locală a centrelor de bricolaj şi a magazinelor cu specific DIY. Deşi la o primă vedere această cifră pare a fi un semnal de revenire a investiţiilor pe acest segment, faptul că 6 dintre cele 7 inaugurări au venit din partea unei singure companii, lucrurile nu mai par atât de optimiste. Potrivit datelor centralizate de către IBC Focus, de departe, cel mai activ investitor a fost compania Dedeman, cu deschideri în Galaţi, Miercurea Ciuc, Piteşti, Comăneşti, Târgu Mureş şi Ploieşti. A şaptea inaugurare a reprezentat-o magazinul deschis de Ambient în Sighetul Marmaţiei.

Expansiunea la nivel de 2013

În prezent, principalii 9 operatori din piaţa de bricolaj din România, Dedeman, Praktiker, Bricostore, Ambient, Baumax, Hornbach, OBI, Mr. Bricolage şi Leroy Merlin deţin cumulat 123 de centre comerciale, comparativ cu 2012 când aceasta cifră se ridica la 116. Anul 2013 a fost un an propice doar pentru compania Dedeman, în conditiile în care 7 dintre cei 9 operatori nu au bifat nicio inaugurare, cu toate că în 2012 companii precum Hornbach anunţau o reţea de 10 magazine, în total, până în 2015. Astfel, putem aprecia că 2013 a fost un an foarte bun, însă doar pentru liderul de piaţă.

Care va fi ritmul de expansiune in 2014

Ritmul de expansiune ar putea fi reluat în 2014, în condiţiile în care am putea asista la intrarea pe piaţă a unor noi jucători. După cum se ştie, Grupul britanic Kingfisher, cel mai mare retailer european de bricolaj, a preluat în primăvara lui 2013 reţeaua Bricostore de 15 magazine din România şi odată cu intrarea pe piaţă aceştia au anunţat că iau în calcul posibilitatea extinderii pe termen lung a reţelei cu încă 35 de unităţi, ajungând astfel la 50 de unităţi în România.

Magazinele actuale urmează să fie remodelate după formatul BricoDepot pe care Kingfisher îl are aplicat pentru ţări ca Spania sau Franţa. Primele două magazine, Bricostore Pantelimon si Bricostore Orhideea din Bucureşti, au intrat deja în proces de remodelare şi vor fi redeschise sub brandul BricoDepot.

PraktikerO altă achiziţie importantă a fost făcută la finalul lunii februarie 2014: Grupul german Praktiker a vândut operaţiunile din România, unde deţine 27 de magazine, omului de afaceri turc Omer Susli, informaţie neconfirmată oficial încă de către Praktiker România.

Potrivit datelor înregistrate de echipa IBC Focus, şi publicate pe www.raportuldeinvestitii.ro, ne aşteptăm de asemenea la o nouă serie de inaugurări ale companiei Dedeman, în condiţiile în care aceştia urmăresc zone ca Bucureşti, Sibiu, Giurgiu, Slobozia, Deva, Târgu Jiu, Oradea şi Satu Mare, însă din păcate nu aceleaşi semnale vin şi din partea celorlalţi operatori. Leroy Merlin ar urma să deschidă în prima parte a lui 2014 cea de-a doua unitate din România, la Craiova.

Care sunt proiectele în desfăşurare şi ce unităţi vor fi deschise în 2014

Din datele centralizate de IBC Focus, Dedeman are în plan cel putin 9 noi unităţi, pe termen lung. Se ştie că investiţia din Sibiu, localitatea Şelimbăr, se afla la finele anului 2013 în faza avansată de execuţie şi urmează să fie cel de-al 37- lea magazin din lanţul operatorului. De altfel, compania vizează deschiderea a 2 noi unităţi şi în Capitală, în sectoarele 1 şi 3 dar şi alte 2 unităţi pe teritoriul României în una dintre localităţilor precizate.

Bugetul de investiţii al companiei Dedeman se ridică pentru 2014 la 60-65 mil euro, nivel similar anului 2013, cifră care la finalul anului 2014 s-ar putea concretiza în alte 5-6 noi inaugurări. Ne putem aştepta ca Leroy Merlin, pe lângă unitatea din Bucureşti deja existentă şi cea din Craiova care ar urma să fie deschisă în acest an, cel mai probabil în mai 2014, să demareze noi proiecte. Compania vizeaza tot capitala, mai exact zona de est şi are bugetată pentru această investiţie aproximativ 13 milioane de euro. Unitatea ar urma să aibă 13.000 mp.

Cei mai activi retaileri

Dedeman, cu afaceri de 2,4 miliarde lei în 2012 şi o cotă de piaţă de aproximativ 43%, calcul raportat la cele 9 companii, va fi în 2014 cel mai activ retailer. Indicatorii financiari cât şi strategia de marketing adoptată de companie girează pentru succesul acesteia în materie de expansiune în 2014. Compania şi-a majorat veniturile cu 20% faţă de anul precedent şi a raportat un profit de 259 mil lei. Din pacate, doar 3 dintre cele 9 companii au raportat profit în cadrul ultimului an financiar. Companiei Dedeman i se alatură Ambient cu un profit de 3,3 mil lei şi Hornbach cu profit de 3,3 mil lei.

2012

2011

Profit 2012

Evolutie Venituri 2012/2011

          Dedeman

2.410.570.736

2.016.376.729

258.767.227

19,5

          Ambient

666.086.173

585.819.692

3.278.538

13,7

          Praktiker

649.507.674

661.978.291

-71.836.096

-1,9

          Bricostore

640.986.310

611.763.639

-14.478.186

4,8

          Baumax

545.864.926

574.396.085

-98.483.861

-5,0

          Hornbach

402.220.289

358.916.451

3.360.578

12,1

          OBI

182.295.255

178.540.150

-56.606.211

2,1

          MR Bricolage

63.417.939

70.983.714

-11.359.971

-10,7

          Leroy Merlin

25.718.471

16.624

-24.106.160

154606,9

La cât este estimată piaţa de bricolaj şi ce evoluţie va avea în 2014

Cei mai importanti 9 jucători din acest segment au cumulat în ultimul exerciţiu financiar venituri de 5,6 miliarde lei, cifră în creştere cu 10% faţă de cele 5,1 miliarde lei însumate în anul anterior. Ne aşteptăm pentru 2014 ca întreaga piaţă să noteze o creştere asemănătoare, în condiţiile în care vom asista la noi inaugurări şi o creştere a cererii din sectorul rezidenţial. Este vorba atât de o creştere a sectorului rezidenţial generată de realizarea de noi unităţi locative, dar şi din dezvoltarea proiectelor mici de reamenajare şi modernizare a locuinţelor. Numai în 2013 echipa IBC Focus a identificat peste 3.800 de obiective rezidenţiale noi, aflate în execuţie sau proiectare, obiective ce fac subiectul acestei creşteri menţionete anterior.

Ți-a plăcut acest articol? Recomandă-l și altora:
Vrei să primeşti noutăţile din brico-retail în fiecare dimineaţă pe email? Alătură-te celor 1946 de cititori fideli:

Te afli aici: Prima pagină: » Retail » Bricolaj » Analiza pieței de bricolaj din România în 2013

Spune-ți părerea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *