Industria DIY, o ramură a economiei în permanentă mișcare

Atunci când vorbim despre transportul de mărfuri pentru industria DIY, despre volumele transportate sau despre destinația acestor bunuri, preconizarea fluxurilor, schițarea unui plan sau a unui grafic de livrări sunt componente ce vor varia întotdeauna în planificarea departamentului operațional al unei companii de transport și logistică.

Aceasta deoarece, față de alte ramuri ale economiei sau industrii de tipul FMCG, Automotive, Agricultură sau Oil&Gas, caracteristica de bază a industriei DIY este lipsa de predictibilitate ca derivat al fluctuațiilor de volume și al destinațiilor finale ale bunurilor. Singura certitudine este că industria DIY are un vârf de vânzări în sezonul cald, odată cu creşterea activităţii în construcţii şi a cererii pentru produse de tip casă şi grădină.

Astfel, putem vorbi despre diferențe majore în decursul unui sezon când, spre exemplu, aproximativ 80% din volume se transportă doar pe parcursul a 4 luni din an, în intervalul Iunie – Septembrie, fluxurile de volum fiind puternic influențate în primul rând de marile proiecte imobiliare care urmează a fi dezvoltate și nu în ultimul rând de inaugurarea de noi magazine ale marilor retaileri, inaugurări care în general atrag de la sine diverse promoții și cantități considerabile de mărfuri (realizate atât din vânzările efectuate cât și din cantitățile de materiale folosite la partea de construcție a unităţilor de vânzare).

Autorizațiile de construcţie ca impact în dezvoltarea zonelor țării

Investițiile în proiectele rezidențiale, a celor de construcţie a clădirilor de birouri sau a spațiilor comerciale cresc de la an la an, fapt ce influențează puternic dezvoltarea zonelor pentru care sunt acordate autorizațiile de construcție.

Conform datelor oferite de către Gebrüder Weiss, unul dintre cei mai mari operatori logistici din Europa, companie prezentă de 23 de ani pe piaţa din România, cele mai importante zone din care sunt preluate mărfurile tip DIY (bricolaj) sunt Cluj – Turda – Sibiu (45%), Roman – Piatra Neamț – Iași (30%) și București-Prahova-Dâmbovița (25%). Destinațiile mărfurilor care pleacă din aceste zone, în ordinea volumelor absorbite sunt: București 30%, Craiova 20%, Iași 10% și Timișoara 10%, restul procentelor fiind împărțite în mai multe zone cu potențial nu foarte mare.

Ca principală destinație de consum a acestor mărfuri, Bucureștiul este în continuă creștere, cu aproximativ 3-5%, una dintre explicații fiind că majoritatea proiectelor imobiliare sau comerciale sunt dezvoltate atât în capitală cât și în zonele imediat limitrofe.

Principalii jucători din industria DIY aflați în portofoliul Gebrüder Weiss sunt cei autohtoni, urmați îndeaproape de marii retaileri internaționali. Cele mai comune produse transportate prin intermediul rețelei Gebruder Weiss România sunt materialele de construcții de bază (cărămidă, țiglă, ciment, rigips, vopsea lavabilă etc) în procent de 90 %, restul de 10% fiind reprezentat de alte materiale de construcții cum ar fi: polistirenul, elementele de izolație, parchetul, etc.

Matematica în transporturi sau cum se împarte totul în volume și procente

Pentru compania Gebrüder Weiss, dintre cele peste 500 mii curse efectuate în 2016 doar pe teritoriul României, o pondere de peste 30% este reprezentată de numărul de transporturi făcute pentru industria DIY. Din acest volum, un procent de 15% a reprezentat numărul de livrări făcute către retailerii DIY, restul fiind descărcări directe către șantiere sau distribuitori mai mici de materiale de contrucții.

Se poate spune că, în medie, Gebrüder Weiss pune zilnic în mișcare un număr de 5 camioane încărcate cu materiale de construcții și că în sezonul de vârf această cifră poate depăși 12 camioane pe zi.

„Trendul viitor care se remarcă este unul pozitiv, astfel putem spune că în continuare există potențial de creștere și că impactul acestei ramuri a activității economice asupra transporturilor va induce în continuare atât provocări cât și beneficii directe sau indirecte.

Nu este un secret faptul că un bun mers al industriei DIY atrage după sine și creșterea celorlalte industrii ca FMCG sau cea a ‚home appliance-urilor‘; construcțiile sau modernizările de locuințe sau spații publice sporesc consumul de bunuri necesare și în celelalte segmente ale economiei, bunuri care la rândul lor necesită să fie transportate către clientul final sub o formă sau alta: rutier, maritim sau aerian.“ explică Cosmin Soceanu, Domestic and International FTL Manager al Gebrüder Weiss România.

Gebrüder Weiss România

Compania Gebrüder Weiss are o experiență de peste 20 de ani în transport și logistică pe piața din România, furnizând de-a lungul anilor soluții logistice inteligente pentru clienții săi, bazându-se pe o infrastructură națională prin platforma logistică proprie cu 9 terminale logistice de cross-docking și puncte de lucru situate în București, Arad, Sibiu, Cluj, Bacău, Brașov, Constanța, Oradea și Craiova.

Str. Ithaca 1000, Bolintin Deal, jud. Giurgiu
T +40.372.678.420
office.ro@gw-world.com
http://www.gw-world.ro

În fiecare dimineaţă puteți primi gratuit, direct pe adresa dvs de e-mail, cele mai proaspete ştiri din piaţa de retail de bricolaj (DIY), construcţii şi Home&Garden.

Abonaţi-vă la newsletterul zilnic gratuit.

Ți-a plăcut acest articol? Recomandă-l și altora:
Vrei să primeşti noutăţile din brico-retail în fiecare dimineaţă pe email? Alătură-te celor 1977 de cititori fideli:

Te afli aici: Prima pagină: » Servicii » Industria DIY, o ramură a economiei în permanentă mișcare

Spune-ți părerea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *