Polistirenul expandat este cea mai folosită soluție de termoizolație în România

În România, cea mai folosită soluție de termoizolație este sistemul cu polistiren expandat, material care se produce pe plan local de 20 de ani în peste 40 de fabrici.

polistirenul expandatConsumul global de polistiren expandat (EPS) s-a situat, anul trecut, la 6,7 milioane de tone, în creștere față de nivelul din 2015. Prognozele specialiștilor din domeniu indică faptul că, în ceea ce privește consumul de polistiren, acesta va continua să se majoreze, anual, cel puțin până în 2024. În România, polistirenul expandat este un material care se produce de 20 de ani în peste 40 de fabrici.

Polistirenul expandat este utilizat cu rezultate excelente de zeci de ani și rezistă pe toată durata de viață a clădirii. Acest lucru a fost demonstrat fără echivoc printr-un studiu realizat în Elveția în legătură cu comportamentul pe termen lung al polistirenului expandat. Pe plan local, vânzarile anuale de EPS ajung la 140-150 milioane de euro, circa 90% din producția totală utilizându-se în domeniul construcțiilor, datorită versatilității sale tehnice, performanței și rentabilității. De asemenea, polistirenul expandat este eficient, din punctul de vedere al costurilor, astfel încât, de exemplu, după reabilitatea termică, o clădire construită în anii 1970 ar economisi între aproximativ 1000 euro și 20000 euro pe an.

Proprietățile polistirenului expandat

Polistirenul expandat pentru construcții este un material ignifug. Acesta se topește la contactul cu focul astfel încât nu poate să ardă. De asemenea, polistirenul expandat nu afectează în niciun fel apa freatică și nu reprezintă o amenințare pentru mediul înconjurător.

În plus, polistirenul expandat nu reprezintă un pericol pentru sănătatea umană, fiind folosit atât la ambalarea alimentelor cât și la produsele de casă, cum sunt pernele. Acest lucru este datorat faptului că celulele de polistiren expandat conțin 98% aer și 2% polistiren.

De asemenea, cu cât o locuință este izolată mai bine, cu atât temperatura suprafeței va fi mai mare pe fețele interioare ale pereților exteriori și cu atât este mai mic riscul de apariție a igrasiei, deoarece aerul cald poate absorbi mult mai multă umiditate decât aerul rece. Astfel, casele bine izolate oferă proprietarilor niveluri excelente de confort. Temperatura suprafeței pereților exteriori aproximează temperatura din interiorul încăperii, chiar și la temperaturi externe foarte scăzute.

ROMEPS (Asociația Producătorilor de Polistiren Expandat din România) a devenit de-a lungul timpului una dintre asociaţiile active din România, dorind să atragă şi alţi producători să adere la programele pe care le au în desfăşurare. Toate programele iniţiate de ROMEPS respectă un cod etic ce cuprinde principii deontologice, valori şi informaţii importante despre cum ar trebui să funcţioneze o companie responsabilă şi corectă.

În fiecare dimineaţă puteți primi gratuit, direct pe adresa dvs de e-mail, cele mai proaspete ştiri din piaţa de retail de bricolaj (DIY), home & deco, home & garden, mobilier, materiale de construcţii, scule şi unelte.

Abonaţi-vă la newsletterul zilnic gratuit.

Ți-a plăcut acest articol? Recomandă-l și altora:
Vrei să primeşti noutăţile din brico-retail în fiecare dimineaţă pe email? Alătură-te celor 1985 de cititori fideli:

Te afli aici: Prima pagină: » Producatori » Polistirenul expandat este cea mai folosită soluție de termoizolație în România
Explorează subiecte similare:

Spune-ți părerea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *