IKEA lansează o expoziţie în parteneriat cu Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti”

IKEA în colaborare cu Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” lansează astăzi, 30 iunie, expoziţia temporară „Tradiţii în viitor” în Cantonul de drum din Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” din Bucureşti.

IKEAExpoziţia-experiment, unică în lumea IKEA, constă în amenajarea unui canton cu etaj în stil românesc, mobilat în stilul scandinav IKEA, păstrând elemente autentice de artă populară românească.

Expoziţia „Tradiţii în viitor” este modul prin care IKEA îşi arată respectul faţă de tradiţiile româneşti, la împlinirea a 10 ani de la deschiderea magazinului IKEA din Bucureşti. Astfel, pentru prima oară în Muzeul Satului, bucătăria METOD întâlneşte ulciorul românesc de ceramică smălţuită, poliţa GAMLEBY întâlneşte vasele de Horezu şi lingurile de lemn lucrate de meşteşugari români, covoarele SILKEBORG pun în valoare mixul unic tradiţional, iar cadrul de pat din lemn de mesteacăn GJÖRA este pus în aceeaşi încăpere cu icoana încadrată de ştergar, cu elemente ale costumelor populare de sărbătoare şi cu lada de zestre a bunicii.

Şi pentru că designerii IKEA caută mereu soluţii inovatoare, bucătăria şi camera de zi sunt iluminate cu integrarea sistemului de iluminat inteligent TRÅDFRI – cu care personalizezi lumina din camere sau treci de la lumina caldă la lumina rece, printr-o simplă apăsare a telecomenzii. Iar cu aplicaţia IKEA TRÅDFRI, aprinzi și stingi becurile din cele două camere de la distanţă, pe tabletă.

Suntem onoraţi să organizăm această Expoziție împreună cu MUZEUL NAȚIONAL AL SATULUI DIMITRIE GUSTI” din București. Cultura suedeză este o cultură a incluziunii, iar prin acest proiect ne dorim să demonstrăm că lucrurile se întrepătrund și evoluează, că o casă poate să fie casa din viitor și fără a-și schimba esența.

Suntem o companie fondată pe valori și pasionată de viața de zi cu zi de acasă. Cultura suedeză și valorile sunt piatra de temelie a companiei noastre. Rădăcinile noastre ne fac să fim ceea ce suntem astăzi. Iar mixul unic al trecutului și al prezentului, al tradiției și al dezvoltării sunt și rămân inima companiei IKEA.

Așa că, din când în când, ne uităm la trecut pentru a da un nou sens viitorului. Credem că respectul pentru tradiții și valori ne fac mai puternici și ne ajută să creăm o viață de zi cu zi mai bună pentru cei mai mulți oameni.

Purtăm un mare respect tradițiilor și valorilor românești și credem că Muzeul Satului este locul în care acestea sunt arătate în contextul nostru preferat: acasă. Anul acesta, IKEA împlinește 10 ani în România, așa că ne-am dorit să găsim un mod prin care să ne pregătim pentru viitor și prin care ne arătăm respectul pentru tradițiile românești. Muzeul Satului, ca model de reprezentare a valorilor tradiționale, ne-a venit prima oară în minte. Ce mod mai frumos de a ne arăta respectul față de tradiție și de ilustra cum arată casa din viitor în viziunea noastră, decât o colaborare cu Muzeul Satului? spune Violeta Neniță, Store Manager IKEA România.

 „A fost o provocare și o onoare pentru noi să lucrăm la acest proiect. Avem un respect profund pentru estetica romanescă tradițională și asta ne-a motivat să ilustrăm îmbinarea a două culturi diferite doar în aparență, cum sunt cea românească și cea suedeză. Până la urmă, asta se întâmplă în casele multor români și în casele noastre de 10 ani, de când este IKEA în România. Ne-am jucat foarte mult cu ideile, am gândit un spațiu funcțional, în stilul scandinav tradițional, dar în care ne-am folosit foarte mult imaginația, iar obiectele românești, toate utile și frumos decorate, au contribuit la crearea unui spațiu de care suntem mândri,” a declarat Irina Amza, Interior Design Manager IKEA România.

Fiecare cameră amenajată în magazinul IKEA din București este concepută de designeri pornind de la povestea unei familii, iar acest proiect nu a fost diferit. Casa IKEA din Cantonul de drum românesc este plină de frumosul tradițional și are o poveste a ei: Un cuplu tânăr moștenește un canton de drum într-o zonă rurală din România și îl transformă într-o casă de vacanță. Este un loc în care ei au ales să pună în valoare obiectele de mobilier și accesoriile moștenite, alături de produse cu design scandinav modern de la IKEA, în care au păstrat cu drag spațiul tradițional și elementele de mobilier moștenite. Este o casă dedicată liniștii și bucuriei de a trăi frumos și simplu.

Cantonul de drum a fost transformat într-o locuință funcțională în care au fost amenajate o bucătărie, o cameră de zi, un dormitor și o cameră de baie. Obiectele tradiționale românești completează și întregesc povestea casei, îi dau farmec și viață.

Expoziția „Tradiții în viitor” este deschisă pentru public în Cantonul de drum din Muzeul Național al Satului Dimitrie Gusti, Șoseaua Kiseleff, nr. 28, începând de astăzi, 30 iunie și până pe 30 august inclusiv. Programul de vizitare este: Luni: 9.00 – 17.00; Marți– Duminică: 9.00 – 19.00.

În fiecare dimineaţă, puteți primi gratuit, direct pe adresa dvs de e-mail, cele mai proaspete ştiri din retailul alimentar şi din industria FMCG.

Abonaţi-vă la newsletterul zilnic gratuit.

Ți-a plăcut acest articol? Recomandă-l și altora:
Vrei să primeşti noutăţile din brico-retail în fiecare dimineaţă pe email? Alătură-te celor 1946 de cititori fideli:

Te afli aici: Prima pagină: » Retail » IKEA lansează o expoziţie în parteneriat cu Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti”

Spune-ți părerea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *